pretuirea darului

este definitoariu ca in timpul dansului
sa te lasi mai mult in voia propriilor trairi decat in restul timpului,
obligat fiind de societate si de locul in care traiesti sau lucrezi alaturi de alti oameni,
loc in care multe din reactii
le limitezi
sau
le controlezi sever

astfel perceptia noastra in legatura cu partenerul
este adesea cea construita de noi in legatura cu el
si nu releveaza ceea ce este el cu adevarat

pentru asta zic :
faptul ca te simti bine cu un partener
este intai oglinda a ceea ce simti tu despre tine,
unii parteneri sunt ingaduitori
cu temerile tale si cu talentul tau potential
de a intelege povestea de viata prin care treci ,
altii mai ,,fricosi`` decat tine simt nevoia sa-ti spuna ca tu gresesti
sau sa te faca sa simti ca tu esti elementul de dizarmonie in cuplul de dans ......
in realitate ,in fata si in bratele unui om
suntem de fapt propria imagine intr-o oglinda ,
daca avem nevoie de aceasta oglinda
trebuie sa tinem minte ca in cele cateva sau multe oglinzi
in care ne-am uitat in viata noastra ,
am constat ca fiecare ne arata altfel:)
adesea ne arata grase tocmai cand am slabit sau
ne arata late cand tocmai ne-am pus o curea lata si rosie
care ne marcheaza elegant talia.

dar daca indiferent de oglinda ne place sa fim ceea ce putem in acel moment,
cand ne acceptam cu darurile primite pan` la timpul acesta de la viata,
atunci .....
daruim celui cu care dansam ,
vorbim ,
ne imbratisam ,
ne tutuim,
daruim bucurie,
daruim dragoste,
acea dragoste care vine de la nastrea noastra pe pamant.

primesti imbratisarea pe care o dai
cu fermitatea cu care o daruiesti,
cu masura acestei savori
primesti de la partener
ceea ce esti in acel moment

suntem foarte diferiti ca indivizi ,
dar dragostea si caldura ei ne imblanzeste pe fiecare .....
atunci nu mai suntem diferiti,
in lumina dragostei nu exista riduri de caracter,
exista lumina imbratisarii